22 Octombrie 2024
Într-un colț întunecat al pădurii magice, trăia o vrăjitoare pe nume Neghina. Casa ei era șubredă și strâmbă, acoperită de iedera uscată, arăta ca un loc în care râsetele vesele se pierdeau și nu se mai întorceau niciodată. Fiecare piatră crăpată de pe cărare suspina, iar ferestrele erau atât de prăfuite încât abia se vedea lumina zilei.
Înăuntru, Neghina își amesteca poțiunile într-un cazan uriaș, care clocotea neîncetat cu licori ale tristeții și terorii.
Dar Neghina nu era singură. Pe umărul ei stătea un corb bătrân și ciufulit, pe nume… ei bine, chiar vrăjitoarea uitase cum îl chema așa că îi spunea Corbul, și era suficient. Acesta era atât de mototolit și prăfuit încât părea că tocmai ieșise dintr-o bătaie cu perne.
Neghina se strâmbă.
Cu o voință malefică, Neghina își pregăti poțiunile și încalecă mătura, hotărâtă să meargă la târg și să distrugă veselia tuturor. A zburat deasupra pădurii și, pe măsură ce se apropia de poiana din pădure, lumina strălucitoare a sărbătorii îi pătrundea în suflet ca un ghimpe. Mătura chiar începea să trepideze și să zboare mai încet, aproape împiedicată de atâta fericire.
În poiana pădurii, elfii și zânele decorau brazii cu ghirlande strălucitoare și licurici fermecați, iar colindele răsunau peste tot. Mirosul dulce al cidrului și al cozonacilor plutea în aer.
Neghina, care detesta asemenea momente de bucurie, își strânse pumnul cu furie.
Prâsnel, elful mic și bucuros, dansa prin zăpadă, cântând colinde și împodobind brazii. Râdea și se bucura de fiecare moment al sărbătorii. Dar pe măsură ce Neghina se apropia, Prâsnel începu să simtă o neliniște ciudată. Gândurile sale optimiste și frumos colorate se întunecau încet.
Din umbră, Neghina apăru, cu o mantie neagră fluturând ușor în vânt și ochii ei strălucind diabolic.
Prâsnel începu să se frământe din ce în ce mai tare. Își aminti de câteva greșeli din trecut, când încercase să creeze un decor perfect și sfârșise prin a provoca haos. Teama că va greși din nou îl apăsa din ce în ce mai mult.
În acel moment, o rază de lumină strălucitoare străpunse pădurea, iar Zâna apăru, aducând cu ea curajul. Aripile ei sclipitoare fluturau în aer, iar prezența ei lumina poiana, ca un far în noapte.
Nu subestima puterea poveștilor, Neghina! Chiar și tristețea poate deveni o lecție valoroasă. Fiecare dintre noi are puterea de a răspândi bucurie. Nu trebuie să ne temem de misterele necunoscutului, căci fiecare zi aduce noi aventuri. An de an, ne adunăm aici pentru a celebra bucuria și învățămintele pe care le aduc poveștile, iar ele ne îndrumă să înaintăm cu inima deschisă și plină de speranță!
Zâna
Neghina, iritată de această întorsătură, își scoase din mantie sticluța cu poțiune întunecată, hotărâtă să împrăștie groaza și tristețea asupra întregului târg. Dar în acel moment, ceva se schimbă. O amintire veche, demult uitată, îi pătrunse în minte. Își aminti o zi îndepărtată când și ea, la fel ca Prâsnel, râdea și se bucura alături de prieteni. Își aminti cum râsetele lor răsunau printre copaci, și o senzație ciudată o cuprinse.
Neghina, privind iritată cum Prâsnel și Zâna prind puteri, simțea cum furia o copleșește. Se simțea ca o frunză uscată, măturată de un vânt pe care nu-l putea controla. Mâna ei tremura pe sticla cu poțiunea strălucitoare.
Neghina, frustrată, strânse sticluța în mână. Fără să vrea, scăpă dopul, iar poțiunea explodă într-un nor de sclipici care o acoperi complet.
Neghina, acoperită de sclipici și furioasă peste măsură, își chemă repede mătura. Aceasta veni clătinându-se în aer, ca și cum nici ea nu mai era sigură de direcție. Corbul ei, mereu alături, zbura haotic în cercuri, croncănind dezorientat.
Cu o mișcare bruscă, vrăjitoarea se urcă pe mătură, dar, în loc să pornească grațios, se dezechilibră puțin și aproape că îl doborî pe bietul corb. Într-un final, mătura o luă din loc în zigzag, de parcă nu știa dacă să o ducă acasă sau direct în nori.
Prâsnel și Zâna rămaseră în poiană, privind în direcția în care dispăruse vrăjitoarea.
Acea noapte a transformat târgul într-un loc plin de lumină și veselie. Luminile dansau pe ritmul râsetelor elfilor și zânelor, iar căldura sărbătorii învăluia pădurea.
Nenumărate povești au fost spuse, dar în seara aceea, povestea lui Prâsnel răsună în toată pădurea, devenind un exemplu de curaj. Elfii și zânele șopteau despre el cu admirație, învățând că frica și îndoielile fac parte din viață și sunt lecții care te fac mai înțelept.
Crăciunul din acel an a fost o reamintire pentru toți: chiar și cele mai blestemate ființe pot fi schimbate de bunătate și puterea prieteniei. Prâsnel, privindu-și prietenii, înțelese că adevărata magie nu venea din decoruri perfecte, ci din curajul de a înfrunta teama și de a învăța din greșeli.
Iar Neghina? Ascunsă undeva, încă supărată că planul ei eșuase, știa că povestea ei nu era încheiată. Poate, într-o zi, va învăța și ea că bucuria poate vindeca și cele mai întunecate inimi.
Frica este ca o mică alarmă care ne spune să fim atenți. Uneori, ne protejează, ca atunci când vedem un câine mare care latră sau când ne apropiem de marginea unei prăpăstii. Frica ne ajută să ne ferim de pericole. În aceste momente, frica devine un prieten, oferindu-ne instinctul de supraviețuire.
Dar, alteori, frica poate să ne facă să ne simțim rău. Poate apărea atunci când ne temem de eșec, de respingere sau de judecata altora. Ne poate împiedica să vorbim despre ceea ce simțim, să ne exprimăm gândurile sau să ne urmăm visele. Această frică ne poate ține pe loc, ne poate face să ne simțim singuri și neînțeleși.
Știți, frica este ceva normal pe care toți o simțim uneori, chiar și adulții! Când ne este teamă, corpul ne spune să fim atenți. E foarte bine să vorbim despre ceea ce simțim, chiar și atunci când ne este frică. Dacă ne împărtășim emoțiile, ne putem ajuta unii pe alții să ne simțim mai bine. Fiecare emoție, fie că este frică, bucurie sau supărare, ne ajută să învățăm despre noi și despre lume. Cu fiecare poveste pe care o spunem, devenim mai puternici și mai înțelepți!
Cu o mișcare bruscă, vrăjitoarea se urcă pe mătură, dar, în loc să pornească grațios, se dezechilibră puțin și aproape că îl doborî pe bietul corb. Într-un final, mătura o luă din loc în zigzag, de parcă nu știa dacă să o ducă acasă sau direct în nori.
Prâsnel și Zâna rămaseră în poiană, privind în direcția în care dispăruse vrăjitoarea.
Zâna se apropie de Prâsnel și îi luă mâinile între ale ei, oferindu-i căldură și încurajare:
Acea noapte a transformat târgul într-un loc plin de lumină și veselie. Luminile dansau pe ritmul râsetelor elfilor și zânelor, iar căldura sărbătorii învăluia pădurea.
Nenumărate povești au fost spuse, dar în seara aceea, povestea lui Prâsnel răsună în toată pădurea, devenind un exemplu de curaj. Elfii și zânele șopteau despre el cu admirație, învățând că frica și îndoielile fac parte din viața și sunt lecții care te fac mai înțelept.
Crăciunul din acel an a fost o reamintire pentru toți: chiar și cele mai blestemate ființe pot fi schimbate de bunătate și puterea prieteniei. Prâsnel, privindu-și prietenii, înțelese că adevărata magie nu venea din decoruri perfecte, ci din curajul de a înfrunta teama și de a învăța din greșeli.
Iar Neghina? Ascunsă undeva, încă supărată că planul ei eșuase, știa că povestea ei nu era încheiată. Poate, într-o zi, va învăța și ea că bucuria poate vindeca și cele mai întunecate inimi.
Și credeți că la Polul Nord toată lumea este mereu bună și veselă? Oh, nu! Sunt și personaje care preferă să împrăștie răutăți și tristețe, dar nu pentru că se bucură de asta, ci pentru că în adâncul lor sunt ei înșiși triști și nefericiți. Așa sunt Neghina, Grinch și mulți alții, care, ascunși în locuri întunecate, așteaptă momentul să-și facă simțită prezența. Dar despre ei și poveștile lor vom mai vorbi într-o altă zi.
Frica este ca o mică alarmă care ne spune să fim atenți. Uneori, ne protejează, ca atunci când vedem un câine mare care latră sau când ne apropiem de marginea unei prăpăstii. Frica ne ajută să ne ferim de pericole. În aceste momente, frica devine un prieten, oferindu-ne instinctul de supraviețuire.
Dar, alteori, frica poate să ne facă să ne simțim rău. Poate apărea atunci când ne temem de eșec, de respingere sau de judecata altora. Ne poate împiedica să vorbim despre ceea ce simțim, să ne exprimăm gândurile sau să ne urmăm visele. Această frică ne poate ține pe loc, ne poate face să ne simțim singuri și neînțeleși.
Știți, frica este ceva normal pe care toți o simțim uneori, chiar și adulții! Când ne este teamă, corpul ne spune să fim atenți. E foarte bine să vorbim despre ceea ce simțim, chiar și atunci când ne este frică. Dacă ne împărtășim emoțiile, ne putem ajuta unii pe alții să ne simțim mai bine. Fiecare emoție, fie că este frică, bucurie sau supărare, ne ajută să învățăm despre noi și despre lume. Cu fiecare poveste pe care o spunem, devenim mai puternici și mai înțelepți!
